Despre copii ...

Sincer va spun ca nu stiu de unde sa incep sa va povestesc sau daca ar trebui sa va povestesc despre copii... Eu nu am copii, am aproape 27 de ani, sunt casatorita de 5 ani si 5 luni si nu imi doresc copii nici pe viitor. Lumea din ziua de azi este plina de prejudecati si este foarte greu sa fii sincer in aceasta societate. Cred sincer ca foarte multi oameni se tem de tot felul de prejudecati si nu sunt sinceri cu ei insasi atunci cand vine vorba despre a face sau a nu face copii. Totul este facut in rand cu lumea, totul trebuie facut pentru ca asa se face, asa este normal, bine, crestinesc. Foarte multe cupluri fac copii pentru ca asta se asteapta de la ei, dupa casatorie urmeaza botezul asta se stie, este urmatorul pas atat de asteptat de societate, de parinti, insa nu stiu cati isi doresc sau sunt constienti ce inseamna de fapt sa fii parinte. A fi parinte este foarte greu si nu ma refer doar la cat este de greu sa cresti un copil financiar si fizic, ca trebuie sa i se acorde atentie 24 de ore din 24, ca apoi trebuie ingrijit daca este bolnav, apoi trebuie sa il educi, sa ii dai cei 7 ani de acasa, sa-l inveti bunele maniere, ... nu stiu sunt foarte multe, practic a fi parinte inseamna ca ai cea mai mare responsabilitate din cate existe, aceea de a face un om din o fiinta umana, fiinta a carei viata ti se datoreaza. Unii cred ca este foarte usor sa dai viata, este foarte usor sa ramai gravida, este foarte usor sa aduci pe lume un copil, insa eu cred ca nimic nu este usor, ca totul ar trebui gandit, planificat si dorit si ca partea cea mai grea incepe atunci cand te trezesti cu el si cand ttrebuie sa ai grija de el. Un animal de casa este o responsabilitate enorma, el depinde de tine, sa il hranesti, sa ii asiguri acoperis deasupra capului, sa ii oferi dragoste, sa ai grija de el, sa il protejezi si sa-l educi. O planta este o responsabilitate mare, ea trebuie udata, trebuie pusa intr-un loc special unde trebuie sa fie lumina, trebuie spalata, curatata de praf, frunzele uscate trebuie indepartate, unii cred ca ajuta daca le vorbesti astfel ele fac flori frumoase si asa mai departe. Cate nu trebuie, insa o fiinta umana, un copil un om are nevoie de mult mai multe chestii decat un animal sau o planta si totusi decizia de a face copii este asa de usor luata de catre unii incat cred ca au nevoie de mult mai mult in cazul in care isi doresc un animal sau o planta ...
Parintii mei nu au fost perfecti, departe chiar, insa in ciuda defectelor personale am stiut ca ma iubesc si ca ma vor iubii mereu. Copil fiind nu intelegeam de ce alti copii au atatea si eu nu am, nu intelegeam de ce nu pot primii tot ce vad in vitrina, de ce ciocolata costa atat de mult, de ce carnea este rara, de ce lucreaza atat de mult mama si tata, de ce ii vad mai rar si tot asa... Mai tarziu adult find realizezi ce inseamna de fapt sa ai aceste responsabilitati, sa ai servici, sa ai grija de casa, de copii, de partener, de toate cele... Ar fi foarte multe de spus aici, cred ca nu as termina pana maine. Ce pot spune in cazul meu si despre familia mea etse ca la fel ca multi altii ai mei au facut copii ca asa trebuia. M-au avut la 23 de ani si desi decizia a apartinut societatii, a parintilor lor mai degraba decat a lor proprie, ei mi-au oferit tot ce au avut si mult mai mult. Eu fiind doar o mica psihopata, a iesit bine pana la gata. Toata lumea are probleme, nu exista om sanatos la cap, NU EXISTA !!! Oameni nebuni au existat din totdeauna, ei inca exista si vor exista, oameni "normali" adica tot cu probleme mentale exista, suntem chiar noi, eu, tu, noi toti facem parte din acesti oameni considerati "normali" insa noi nu suntem deloc asa. Daca te nasti sarac vei traii cu lipsuri toata viata. Daca te nasti bogat vei traii cu tot felul de probleme. Banii nu aduc fericirea, sanatatea, bucuria in suflet sau familia. Stiu ca banii intretin toate cele mentionate mai sus, insa nu sustin nimic. Nu poti cumpara fericirea, nu poti cumpara pacea din suflet! Ori o ai ori nu o ai! Faptul ca eu incerc sa ma vad prin ochii unui copil, ca incerc sa retraiesc copilaria si sa o analizez cu bune si cu rele si totusi sa vorbesc sincer despre parerea mea vis-a-vis de a avea sau a nu avea copii, ar trebuii sa spuna ceva ... Uneori cand vad un copil ma gandesc la decizia mea de a nu traii niciodata bucuria ce o are si o simte o mama atunci cand are un copil, insa in acelasi timp simt o bucurie ca am luat decizia care trebuie. Decizia de a avea un copil este egoista si asta pentru ca nu iti poti intreba copilul daca vrea sau nu sa se nasca, decizia apartinandu-ti numai tie si a partenerului eventual. Ma intreb ce le determina pe viitoarele mame sa faca copii? Eu stiu ce m-a determinat pe mine sa nu vreau sa fac, insa de ce unele femei isi doresc cel de-al doilea, treilea, patrulea copil, va spun sincer ca ma depaseste. Daca as fi Angelina Jolie si as avea banii ei, as face un copil, unul biologic iar daca imi doresc apoi casa plina, in ideea de a avea multi copii si totodata de a da sanse copiilor ce nu au sansa, as adopta. Consider adoptia un gest pur care intr-un fel sau altul spala gresala, "pacatul" parintiilor naturali, care din diferite motive nu au pastrat copilul, desii ei l-au conceput.
In ultimul timp, mai ales dupa ce am luat decizia de a nu face copii si de a fi ok cu decizia luata, trebuie sa recunosc ca uneori nu pot suporta copii din jurul meu. Peste tot unde te uiti sunt copii, o gramada, scoli in Canada sunt fffoarte multe, statile de autobuz la 3 pm sunt pline de copii, in fata scolii sunt parinti care se duc sa isi ia copii de la scoala sau sa-i duca ... Nu exista magazin fara macar o mama cu copii in el, nu exista loc in care sa fii "in siguranta" de copii...
Zilele trecute am fost la Ikea si am inceput sa ma amuz singura cand mi-am amintit de reactia soacrei mele cand a fost la Ikea. Ikea este cum toata lumea stie un magazin de mobila, insa dupa modelul nord-american, ai evident un fast-food in cazul in care ti se face foame cautand scaune, mese si alte cele si evident un loc special pentru copii, sa se simta si ei bine cum ar venii. Acuma sincer va intreb de ce ar trebui sa se simta bine un copil de 4 ani intr-un magazin de mobila? Soacra mea cand a vazut atat de multi copii la Ikea si locul special dedicat lor a zis ca oamenii astia vin la magazin, isi duc copii in locul dedicat lor sa se joace, sa-i oboseasca practic, apoi ii ia acasa unde ii culca direct, deci un fel de gradinita. Deci Ikea este un fel de parc, unde copii se intalnesc se joaca si isi fac de cap. Am ras la greu cand am auzit-o, insa are dreptate. Ikea este noul mall, unde oamenii merg sa se uite, nu cumpara mai nimic, poate o lumanare parfumata, mananca hotdog si bea coca-cola, isi duc copilul la joaca, apoi pleaca dupa 3 ore. Insa restul oamenilor, care se duc la Ikea cu scopul de a cumpara mobila sunt terminati. Adica hai sa vorbesc doar despre mine. Urasc sa ma lovesc de un carut pentru copii, urasc sa nu pot sa vorbesc ca aud copii urland in jurul meu, urasc ca trebuie sa ocolesc mamele care daca au copii isi uita bunele maniere si blocheaza drumul sau accesul la produse si tot asa as putea continua ... Ca mergi la mall, la Ikea, in parc, la film, sau intr-un parc destinat copiilor este exact acelasi lucru. Bine bine, intrebarea parintilor ar fi pai si ce sa faca cu ei, ca doar nu ii pot lasa acasa in timp ce ei merg pe unde au treaba. Sincer cred ca ar fi fost normal fata de copil si fata de oamenii din jur sa te gandesti la asta, iar daca nu poti face nici un fel de aranjamente macar sa faci in asa fel incat cei care nu au copii dupa ei sa nu se simta ca la gradinita. Am inceput sa imi indrept atentia spre parinti mai mult decat spre copii, pentru ca ei nu au nici o vina, insa parintii au ca ei iau adus pe lume si ei NU sunt in stare sa-i educa. Inteleg ca un copil etse un copil, dar totodata un parinte etse considerat om matur, chiar daca mai nou sunt mama la 17 ani sau mai devreme, societatea te vede ca pe un om matur, ca pe un adult, capabil sa se ocupe de cacaturile lui. Stiu ca trebuie sa fiu mai toleranta cu privire la asta, insa am vazut prea multe cazuri in care copii urlaaaa, cerand practic atentia parintilor, iar acestia nu ii aud. La munca de exemplu mi sa intamplat sa vad oameni cu vreo 5 copii dupa ei, care fara vreo greata vorbeau intre ei, iar copii alergau, distrugeau chestii, urlau, iar eu trebuia sa ma duc la parinti si sa le explic ca, copii nu au voie sa se urce cu picioarele pe masa, pe scaune, sa arunce cartile de pe masa pe jos, sa urle, sa se joace prinsa in lobby sau sa bata in geam, sa traga de perdele sau multe altele. La care parintii mai priveau cu un dispret si totodata cu o nepasare incat spuneau da da da, heii children keep it quit, ceva de genul, apoi evident isi continuau discutia.
Nu de mult, un copil de vreo 17 ani asa se juca cu o minge de baschet in timp ce astepta liftul. Find un talent natural reuseste sa dea cu mingea intr-un smoke detector. Evidnet ca orice copil idiot, desi are vreo 17 ani si este considerat de societate destul de matur sa conduca, el ascunde alarma, nu raporteaza la nimeni si se face ca ploua. Evident ca nu se gandeste ca este conectata la ceva, cum ar fi un fire panel, ca se pot intampla nasoale daca se fute alarma aia si asa mai departe. El a cacato, se face ca ploua si nu spune la nimeni. Sa fie oare felul in care a fost educat de vina in tot acest scenariu?
Sincer va spun ca fiecare om are sechele din copilarie, FIECARE OM !!!!! Asta cred si gandesc eu, nu ma poate convinge nimeni de altceva nici cu probe. Nu exista om normal deci nu ai cum sa-ti cresti copilul astfel incat sa nu ramane cu sechele din copilarie. Eu sunt un om cu OCD, de multe ori imi dau seama ca multe chestii le-am preluat de la ai mei, multe probleme sau felul in care unele chestii erau facute sau trebuie facute.
Pe langa asta stau si ma gandesc la viata asta, la toate cacaturile care sunt in lume, la viata. Sunt fericita ca traiesc si incerc sa traiesc fiecare moment ca si cand ar fi ultimul, cu nervi, cu calm, cu iubire cu ura, cu toate emotiile din lume. Eu sunt o persoana fericita, ai mei au facut un job bun cu mine si cu fratele meu, insa foarte multi copii nu pot spune acelasi lucru. Cand copii ajung parinti nu are cum sa iasa bine sau sa aibe vreun efect pozitiv asupra copiilor lor.
Aici in Canada am vazut foarte multi parinti care nu ar trebui sa fie parinti. Multe pot fi spuse la acest capitol, multeee ... Foarte multa lume nebuna am intalnit aici in Canada, toti cu drepturi egale, mai ales cu dreptul de a da viata ... ceea ce mi se pare cam grav sincer. Oamenii fac copii fara sa aibe siguranta unui job, fara sa detina o casa, fara sa aibe un ban pus deoparte, fara sa aibe bani in general, lucru ceea ce mi se pare destul de nebunesc. Guvernul canadian nu iti da bani pentru copil daca lucrezi, primesti un fel de ajutor care e extrem de mic. Singurul caz ce il cunosc primeau pe luna $150, ceea ce nu acopera nici scutecul copilului. In Canada exista "white trash" people, ii recunosti de la o posta, eu ii consider ratati in viata. Ei se considera superiori tuturor emigrantilor, desi nu au bani sa treaca strada, nu muncesc, nu se spala, sunt jegosi si mananca de la food bank, insa vorbesc engleza fara accent au pasaport canadian deci te pisa in freza. Cand ma uit la ei si ma gandesc cum si ce anume gandesc ei cand se uita la mine, mi se face greata. Ei sunt aceia cu copii dupa ei, carora le cug balele din gura, care sunt jegosi, care nu termina nici un liceu, care fac copii la varste tragice de la 12 ani in sus si tot asa ... Sa nu uitam de tiganci, care sunt campioane la facut copii. Mai mult la ele e barbatul si copilu, barbatul si copilul, apoi la sfarsit sunt doar ele cu vreo 5 copii pana la 21 de ani, toti facuti cu tati diferiti, iar ele, divele, le poti vedea si admira prin mall-uri, saloanele de infrumusetare sau pe strada cu gradinita dupa ele ... Nu inteleg si nu o sa inteleg niciodata de ce nu se protejeaza, de ce a aduce copii pe lumea asta este atat de normal pentru ele incat sunt atat de iresponsabile.
Totodata sa nu uitam ca acum vreo 75 de ani eram un miliard, iar acuma suntem doar peste 7 miliarde pe planeta... Totodata pe langa faptul ca suntem extrem de multi, anul 2012 aduce si tot felul de stiri despre mancarea modificata genetic, despre tot felul de boli, despre cancer care curma vieti in stanga si in dreapta fara sa se uite daca e baiat, fata, copil, adult, batran ... Banii, situatia financiara, depresia, datoriile, razboaie, etc sunt motive de depresie pentru unii, pentru altii toate aceste lucuri nu conteaza sau cel putin nu sunt motive bune pentru a inceta sa aduca copii.
Eu una sunt ingrozita de ceea ce vad, de ceea ce traiesc, ... consider ca sunt vremuri foarte interesante, insa vremuri nepotrivite pentru a aduce copii pe lume. Este o lume nebuna, nebuna, plina de psihopati. Este o lume materialista, in care daca te nasti sarac vei traii si vei muri in cele din urma la fel de sarac.
Pentru ca pot alege daca vreau sa dau sau nu viata, aleg sa nu o fac, iar asta pentru ca imi iubesc copilul nenascut, pentru ca imi doresc mai mult pentru el, pentru ca imi doresc sa ii pot oferii stabilitate, sanatate, fericire si viata lunga... Consider ca nu pot sa-i ofer toate astea daca il aduc pe lume asa ca mai bine nu o sa-l condamn la viata. Pot analiza situatia la rece si sunt constienta ca doar iubirea mea nu o sa-i ajunga sa aibe de toate si totodata nu o sa transforme lumea asta de nebuni intr-o lume buna, frumoasa in care ar vrea sa se nasca ...
Istoria omenirii este dovada vie ca omul desi este sclav, nu are ce manca si multe altele el tot se inmulteste. Nu o sa pot intelege niciodata acest lucru de ce pe timp de razboi oamenii fac copii? De ce as face un copil in aceste timpuri? Vi se pare ca traim intr-o pace si intr-o bucurie? Eu personal vad criza, vad razboaie, vad suferinta, vad oameni nebuni care au arme si nu le este frica sa le foloseasca, vad conducatori carora nu le pasa de oameni decat isi vad propriul interes. Banii vorbesc in zilele de azi, este foame de bani, de putere ... insa vremurile grele nici nu au venit. O sa ajungem sa ne dam in cap pentru a supravietuii...
Majoritatea filmelor, a serialelor de azi au ceva in comun si anume apocalipsa. Greu de crezut insa mie personal mi se pare extrem de realist. Bunica mea imi spune mereu ca se apropie sfarsitul lumii, deoarece oamenii sunt asa de rai, peste tot numai razboi, foame, vremea nu mai e cea fost. Dumnezeu il pedepseste pe om ca si-a pierdut credinta si tot asa... Cred ca tot ce cunoastem va lua sfarsit, cred ca se aproprie un sfarsit al vietii cunoscute de catre noi, insa nu cred in pedeapsa Dumnezeului biblic. Cred insa in el, zeul sau mai bine spus in zeii ce vor venii pe pamant sa culeaga ce au semanat ca sa spun asa ... suntem cu totii marca fabricata, scrie pe noi MADE ON EARTH insa de ce as da viata unui suflet pur pentru a fi carne de tun in aceasta viata?
Parintii mei sau mai bine spus tatal meu este mai mult decat impotriva deciziei mele de a nu face copii. Am incercat sa am o discutie logica cu el de ce as face copii in aceasta viata, in aceste timpuri ... si tot ce a putut sa imi raspunda este ca asa se face, acesta este cursul vietii si ca un copil aduce atata de multa iubire si ca o sa regret daca nu fac. Ca desi a fost greu ei ne-am crescut (pe mine si pe fratele meu) si am ajuns bine. Este foarte greu sa explici cuiva care gandeste doar cu sufletul fara sa vada realitatea vietii si a lucrurilor in cea mai pura, reala forma a lor. Un parinte este responsabil pentru copilul lui pana in ultima clipa a vietii sale. Chiar daca am 27 de ani si am familia mea, parintii mei imi tot poarta de grija si isi fac griji pentru mine pentru ca este datoria lor. Sincer va spun ca daca am o problema serioasa ei sunt primii ce vor afla, pentru ca sunt parintii mei. De fiecare data cand vorbesc cu parintii mei, inainte sa inchid imi spun sa am grija de mine, sa am grija cum conduc, sa nu ma mai cert cu barbatu-miu, si ca ma iubesc mult si ma pupa. Este absolut normal ca fiecare discutie sa se termine asa, cel putin in familia mea... insa acuma va intreb cati copii sunt atat de norocosi ca si mine? Ma uit la tiganii astia care nu isi cunosc tatal si care majoritatea provin din familii destramate si tot asa, ce este in sufletul lor ... totodata nu pot spune ca le lipseste ceva ce nu au avut parte.
Sunt intrebata adesea daca am copii, mai ales dupa ce vad ca sunt maritata, iar eu raspund ca nu am, insa am doua pisicute. Urmatoarea intrebare este daca vreau sa fac, daca ma pregatesc, daca imi doresc, etc ... mai nou am inceput sa raspund fara jena ca NU, nu vreau copii si NU nu o sa fac copii. Reactia oamenilor este de de un soc total in proportie de 99.9%. Lumea este socata si nu concepe de ce o femeie ca mine nu isi doreste copii, ... sigur am suflet rau, sunt egoista, ma iubesc prea mult si alte cacaturi de acest gen. Incultura si prostia unora nu ma deranjeaza, insa faptul ca traiesc intr-o lume unde oamenii sunt atata de falsi, ipocriti, naivi, IGNORANTI. Oamenii nu au viata in ei, sunt stersi si fucking TRISTI. Nimeni nu este interesat
de nimic, nici macar de actualitatea in care traiesc, ce sa mai vorbesc despre istorie, despre omenire...
Sunt multe de spus enorm de multe, ... daca ar vorbii cineva cu mine, daca m-ar intreba cineva la ce ma gandesc zilele astea, ar ramane socat, ar chema doctorul, m-ar imbraca intr-o camasa de forta si m-ar inchide, .. pentru ca gandesc, pentru ca imi pun intrebari si decid sa-mi pese de mine, de ce se intampla in jurul meu. Uneori ma intreb daca zombii astia ce isi spun oameni se vor trezii vreodata din amorteala, betia, nepasarea in care se afla si odata treziti ce vor face? Adevarul este mereu dureros si greu de digerat ... de aia poate prostimea este tinuta cum este tinuta, insa eu dau vina pe prostime. Prostii isi merita soarta si trebuie prostiti. Asta este principiul dupa care conducatorii isi conduc turma. De aia au inventat religia pentru a tine prostimea imbatata ... religia e ca un vin bun, bun, bun ... producatorul vinului face banul sa curga, iar consumatorul beneficiaza de calitatile si efectele vinului... deci pana la gata everyone is happy!

Ma intreb cate viitoare mame sau gandit la toate astea inainte sa faca copii? Ma intreb cati dintre cei care citesc si au copii recunosc ca am dreptate intr-o oarecare masura?

Iar acuma ca de sfarsit asa o sa dau un link cu o stire :

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2213425/Jake-Evans-Home-schooling-student-tells-911-dispatcher-shot-dead-mother-sister.html
Acest copil de 17 ani si-a impuscat sora si mama mortal apoi a sunat la 911 si si-a recunoscut fapta. Pana aici nimic anormal ca sa spun asa, insa discutia este halucinanta si vreau sa o postez pentru ca este pur si simplu de neimaginat.



911 Dispatch: Parker County 911, where is your emergency?
Jake Evans: Uh, my house.
911: What’s the emergency?
Evans: Uh, I just killed my mom and my sister.
911: What? How did you do that?
Evans: Uh, I shot them with a .22 revolver.
911: Are you sure they’re dead?
Evans: They’re dead.
911: Okay, I want you to stay on the phone with me. Are you alright?
Evans: Yeah, I’m alright. (The gun) is on the kitchen counter.
911: Jake, are you on any medication?
Evans: Uh, no. I’ve been going to the allergist, I’m on allergy medication. Other than Zyrtec and Advil and Pseudoephedrine, I don’t take anything else.
911: Is there any reason that you were so angry at your mother and your sister?
Evans: I don’t know. … It’s weird. I wasn’t even really angry with them. It just kind of happened. I’ve been kind of, uh, planning on, uh, killing for a while now.
911: The two of ‘em, or just anybody?
Evans: Pretty much anybody.
911: Why?
Evans: I don’t know. I don’t really like, uh, people’s, uh, attitude. … I think it’s kind of, very, like, you know, emotional. They’re verbally rude to each other and stuff like that. I don’t know. It’s just my family is just kind of really I guess this is really selfish to say, but I felt they were just suffocating me in a way. I don’t know, I’m pretty, I guess, evil…Whatever, I’m sorry.
911: Were your mom and sister in their beds?
Evans: I don’t know. This is going to really mess me up in the future. I told my sister that my mom needed her. She was in her room, and she came out of her room, and I shot her. And she rolled down the stairs and I shot her again. And then I went down and I shot my mom maybe three or four times, but I’ll never forget this. My sister, she came downstairs and she was screaming and I was telling her that I’m sorry but just to hold still – that, you know, I was just going to make it go away. But she kept on freaking out, but she finally fell down and I shot her in the head about, probably, three or four times.
911: Are you in the kitchen?
Evans: Yes.
911: Where’s your dad?
Evans: He’s out of town. Washington, D.C. And, uh, I guess for future reference, I don’t really want to see any of my family members, like visiting or whatever. I just don’t want any type of visitors.
911: You don’t want to hurt yourself, do you?
Evans: Just to let you know, I hate the feeling of killing someone. (Sighs) I’m going to be messed up.
911: You just take a deep breath. We have deputies coming, and they’re going to help you. Just to let you know, we’re going to help you, we’re not going to hurt you.
Evans: I understand if ya’ll want to.
911: No, we’re there to help you, Jake. Everybody thinks we want to do bad things, but right or wrong, we want to help people, and we’re gonna help you. Do you understand that, Jake?
Evans: Yes.
911: Is it a gated community? Is there a gate?
Evans: Uh, yes. You want the password? (He gives her the password)
911: It’s going to be alright, it really is. They’ll be there shortly, won’t be long now. Jake, would you mind turning any of the porch lights on?
Evans: I have turned the front lights on. (pauses) I was thinking of my sister. She was 15.
911: How long ago did (the shootings) happen?
Evans: About, uh, 30 minutes ago. (breathes heavily)
911: You’ll be alright, Jake.
Evans: I’m really worried about, like, nightmares and stuff like that. Are there any times of medications, and stuff?
911: Well, I think there is. I don’t know, I’m not a doctor but … I’m sure your family will get you the support you need.
Evans: I don’t mean to sound like a wimp or anything, but this is, wow, I’ve never, like, done anything violent in my whole life.
911: You don’t sound like a violent person. But um, help will be provided for you. Medical and psychological. That will be provided, so you don’t have to worry about that right now. Take deep breaths for me now, you’re doing fine. In through your nose, and out through your mouth so you don’t hyperventilate, okay?
Evans: (breathing)
911: Good, you sound a lot calmer right now.
Evans: I didn’t want them to feel pain, that’s why I used a gun, but it’s like everything went wrong.
911: Jake, my officers are almost there, would you be willing to walk out on your own?
Evans: Um, yes, I forgot to say before I called, I put the gun on the counter, it’s still loaded.
911: Okay, that’s fine. I’ll stay on the phone until it’s time for you to walk out. Are you on your home phone? Is it cordless?
Evans: Yes.
911: Jake, what I want you do to is walk outside, but when you’re walking outside, stay visible, don’t walk behind any furniture. When you open the front door, put your hands up in the air, just walk very slowly, and walk outside, and keep your hands visible, alright, sweetie? I’ll talk to you later.
Evans: Thank you (puts phone down)
911: You’re welcome.


As vrea sa ma opresc insa nu pot! Ar trebui sa-mi spuna cineva ceva ... ca ideile din cap nu-mi dau pace!!! Hhahahahah ca si cand cineva in afara de mine si sotul meu ar citii ce am scris... apropo de sot, intr-o alta ordine de idei consider ca un copil iti strica relatia de cuplu, involuntar evident. Cine nu a auzit, vazut, cunoaste oameni care spun, au spus ca stau impreuna cu partenerul de viata doar pentru copil? In momentul in care ai copii, NU mai existi tu sau el, exista doar copilul. Daca esti sarac trebuie sa aduci bani si nu ai timp pentru tine, nu iti mai cumperi nimic tu, totul se duce la copil. Daca esti bogat, iti rasfeti copilul cu bani insa nu ii esti alaturi niciodata, muncesti multe ore, sotul la fel, tu investeti mult la saloanele de infrumusetare si in mall-uri, el nu observa, el e obosit... apoi aflii ca are o amanta ce il oboseste, sau tu ai un amant de aia te gatesti asa de mult ... si uite asa, motivul pentru care te castaoresti si anume iubirea ce o porti partenerului, dispare, iar copilul ajunge motivul pentru care inca te mai aflii langa el ... trist insa atat de adevarat ... oare de ce se intampla asa? ...