„Ia uitee, ai născut!”, o batjocoreau fetele când o vedeau pe micuţa Costina opintindu-se să împingă căruciorul surioarei abia născute, pe uliţele Petrăchioaiei (Ilfov). Fata avea numai 12 ani pe atunci şi, când auzea vorbele astea, se înroşea toată, îi dădeau lacrimile, punea capul în bărbie şi îi venea să intre în pământ de necaz. Tot satul o arăta cu degetul de copilul – mamă. Dar la vremea aceea era încă norocoasă căci avea doar câţiva fraţi mai mici.
Acum, Costina Ion a împlinit 17 ani şi a mai câştigat alţi câţiva fraţi. Au ajuns, cu totul, nouă, iar mama e gravidă cu al zecelea. Zice că l-ar avorta, dar Costina n-o crede: „Costă. Dacă ea avortează azi, mâine noi n-avem ce mânca”. Ştie ea ce spune. Locuiesc cu toţii într-un adăpost de pământ găurit, ridicat în câmp, chiar în miezul sălbăticiei. În chip de acoperiş au pus nişte lemne împletite cu bucăţi de celofan. Cămara e atât de mică, încât înăuntru încap doar o dormeză şi o sobă de lut. Ca să încapă toţi 11 aici ar trebui ca fiecare să intre şi să iasă pe rând, îţi spui, cântărind odaia din priviri.
Cum împarţi o pâine la 11 guri
Înăuntru te sufoci; aerul e înţesat cu o duhoare grea şi împuţită – în casă tot timpul miroase a gunoi de animal de la turma de capre de alături. Din asta trăiesc, îngrijind caprele unui om cu stare. Bani nu li se dau, omul îi plăteşte cu jumătate din cantitatea de brânză şi lapte. Ei o vând, iar cele câteva sute de lei de aici, plus alocaţiile copiilor le ajung doar să nu moară de foame. Când caprele n-au lapte, se amăgesc cu pâine goală. Împart una la 11 guri şi, după ce le dau copiilor câte o bucată în mână, părinţii se mulţumesc doar cu firimiturile. Au acceptat demult gândul că n-are cum să fie altfel, dacă n-au şcoală: mama are 8 clase, iar tatăl numai două. S-au născut săraci, vor muri săraci.
Două clase, cât părinţii s-au îndurat să o lase la şcoală, Costina a visat că şcoala o va scăpa de sărăcie. Dar de la 9 ani ai ei n-au mai lăsat-o. Acum ştie să numere doar până la 12 şi e analfabetă. „La început n-am mai mers la şcoală că nu mai aveam haine. Şi-mi era ruşine să cer prin vecini. Tot ce mai primeam, aşa, de pomană, dădeam fraţilor mai mici, să se bucure ei. După aia a trebuit să rămân aici, ca să am grijă de ei, în locul mamei. Ea pleca cu ziua să câştige mâncare, eu rămâneam acasă să spăl copiii, să le gătesc şi să-i culc pe rând, pe fiecare... Rebeca, Flori, Titi, Leo, Pierdutu', Cornel, Ştefi, Petre”, ne povesteşte Costina. Aşa a crescut ea 8 copii şi încă mai creşte la ei. Copilărie n-a avut. N-a primit niciodată un cadou, iar în toată viaţa ei a avut o singură jucărie: un ursuleţ de agăţat în perete. Dintre fraţii mai mari, doar câţiva merg la şcoală. Ştefi, de pildă, este tot în clasa a doua, la 13 ani. Până acum a tot rămas repetent.
„Nu pot să ies la plimbare cu fetele că n-am haine”
La 17 ani, viaţa Costinei atât înseamnă: copiii şi coliba. N-are voie să o părăsească niciodată, altfel se pierd pruncii prin sălbăticie. Marinică s-a rătăcit odată şi de atunci îi spun Pierdutu'. „Când mă înlocuieşte mama, tot nu pot să ies la plimbare cu fetele, că n-am haine. Ele au toate haine frumoase, de care se poartă acum, iar ale mele sunt jerpelite toate. Uneori, dar rar, rar de tot, mai merg la ziua vreunei fete. Ele se bucură şi se distrează, am observat. Eu, de obicei, stau pe scaun, beau suc şi mă uit la ele. Ele şi la ştrand, la Bucureşti, mai merg câteodată. Eu n-am fost niciodată, că e scump drumul până acolo, câteva sute de mii. Dar am auzit că înăuntru cheltuiala nu e prea mare dacă îţi iei mâncare de acasă”, zice Costina şi cade pe gânduri. Adaugă, vorbind mai mult pentru sine: „Hmm, să zicem că mi-ar da tata bani de drum... tot n-aş putea să plec că n-am cu cine lăsa copiii”.
Totuşi, în rarele ei momente de linişte, se întreabă cum ar fi dacă ar trăi la oraş şi şi-ar face duş în fiecare zi; cum ar fi dacă ar merge la liceu sau, pur şi simplu, la plimbare pe străzi, printre doamne înalte cu pantofi cu toc de care a văzut ea odată la Bucur – Obor.
Ce e un parc? Un loc unde lumea se plimbă în pantaloni scurţi şi mănâncă îngheţată
„Şi-am mai auzit că fetele mai merg şi-n parc. Eu n-am văzut niciodată cum arată un parc, dar ele vorbesc că pe acolo lumea se plimbă în pantaloni scurţi şi mănâncă îngheţată. Eu am văzut doar cum arată Carrefour că am fost de câteva ori înăuntru la cumpărături cu mama. Era multă marfă şi foarte scumpă, iar oamenii ieşeau cu căruţul chiar şi afară! Mie îmi plăcuse mult un costumaş cu nişte cizmuliţe din plasă, dar costa două milioane şi mama a cumpărat mâncare de banii ăia. Ei, oricum, n-am pentru cine mă îmbrăca eu aşa de frumos! Am avut mai demult un prieten, dar nu i-a mai convenit de mine că eram tot timpul cu ăştia mici”.
Costina nu mai aşteaptă nimic nici de la ai ei, nici de la România. Visează numai ca într-o zi să plece la muncă în Grecia şi să lucreze acolo cu ziua, aşa cum a auzit ea că a făcut mai demult un vecin. „Sau poate altundeva în Europa”, îi sugerăm. „Păi nu cred, că eu în Europa n-am fost niciodată. Doar în Dragonul Roşu...”.
Va spun sincer ca m-a impresionat un pic povestea lor... Tot aud care este rostul vietii din stanga si dreapta si anume ca asta e viata .. te nasti, cresti, te casatoresti, faci copii, ai grija de ei, imbatranetsi, apoi mori. Nu vad ce rost are sa faci copii daca nu iti permiti. Daca nu ai sa le oferi nici macar o felie de paine sau un pahar cu apa, ma intreb ce te motiveaza sa ii mai faci? De unde ai puterea sa le dai viata si sa continui sa dai viata la copii tai? Ca sa se nasca intr-o saracie crunta, sa doarma pe jos?! Ce fel de parinte esti? Tu esti acela care ma condamna pe mine si decizia mea?
In cealalta parte a lumii avem India, unde daca te-ai nascut fata esti ca si moarta .. imi cer scuze pentru rima, pentru ca nu este nici un umor dincolo de cele scrise ...
O chema Afreen şi a venit pe lume fără nici o problemă, până când tatăl a văzut ce sex are.
"După ce am născut, soţul meu a venit să ne vadă, pe mine şi pe bebeluş. Când a văzut-o, a zis: E fată, de ce ai adus pe lume o fată", povesteşte acum Banu, mama fetiţei. Bărbatul voia un băiat, un urmaş. Fetele sunt mult prea costisitoare, zicea el. La câteva zile după naşterea fetiţei, bărbatul i-a dat un ultimatum soţiei sale. "Pentru nunta ei, vom avea nevoie de o sută de mii de rupii (aproximativ 1,800 de dolari). Dacă poţi să faci rost de banii ăştia de la mama ta, poţi să o păstrezi. Dacă nu, omoar-o!", i-a spus el pe un ton poruncitor.
Atunci, n-a crezut că bărbatul ei chiar voia moarte fetiţei. Acum, trei luni mai târziu, copilul ei e mort. A ajuns la spital cu semne muşcături, cu arsuri de ţigară şi cu gâtul rupt. Poliţiştii spun că a bătut bebeluşul până la moarte, iar el a recunoscut că şi-a ucis fetiţa
Dar aceasta dramă teribilă nu e unica de acest fel din India, unde tradiţia şi sărăcia fac din această ţară un loc în care nu e bine să vii pe lume dacă eşti fată.
Pentru confirmarea celor de sus puteti urmarii aceste site-uri:
1. http://www.jurnalul.ro/reportaje/africa-de-langa-bucuresti-noua-frati-intr-o-coliba-daca-mama-avorteaza-azi-maine-noi-n-avem-ce-manca-615776.htm?utm_source=GSP&utm_medium=Widget&utm_campaign=Footer
2. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/fetita-de-trei-luni-ucisa-de-tatal-ei-din-cauza-ca-nu-e-baiat-video-399398.html
No comments:
Post a Comment