Tuesday, May 31, 2011

Romania Anului2010

Dupa 2 ani de Canada am facut planul sa mergem acasa pentru a ne revedea cu familia si prietenii. Ne-am hotarat de pe o zi pe alta sa mergem, deoarece am gandit noi ca planul pe un termen scurt e mai posibil sa se implineasca decat acela pe termen mai lung. Ca sa ma sincronizez cu restul familii si sa ma vad cu toti m-am dus in mijlocul lui noiembrie acasa. Din momentul in care ne-am hotarat sa plecam pana cand am plecat au trecut aproximativ 4 luni. Timp in care s-au facut economii, s-au cumparat cadouri, FOARTE MULTE CADOURI, asa pentru toata lumea, ca doar cum vii tu din Canada si nu aduci nimic la toata lumea. Inainte sa plecam am trimis un pachet in Romania, nu de alta, dar depaseam clar limita si nici macar nu ne-am pus noi nici un tricou in acele 2 bagaje permise de companiile de transport aerian. Cadourile au costat in jur de $800 si CAM 75% a fost facut pachet si trimis in Romanica. Acolo ce sa vezi ca ne-au pierdut pachetul. In loc sa ajunga in 5 saptamani maxim, a ajuns in 8 saptamani. Dupa telefoane fara numar, nervi la greu, am aflat ca pachetul era la Arad destul de aproape de Resita si ca el era pierdut asa, deoarece cei de acolo nu stiau ce e cu el, unde trebuie sa ajunga si mici detalii de acest gen. Celalalte pachete erau luate apoi altele veneau, numai al meu nu pleca nicaieri si nimeni nu intreba de el. La o saptamana dupa ce a ajuns pachetul am ajuns si noi. Exista o vorba des folosita pentru cei care pleaca de catre cei care raman si suna cam asa: " baaa, tu ai uitat de unde ai plecat, acuma ca esti .... ai uitat de noi, de tara, baaa ... " Hahahahaha mereu ma amuza cum reactionau cei plecati la aceste vorbe. Adevarul este ca te obisnuiesti cu anumite chestii, nici nu-ti dai seama cat de usor iti intra in reflex anumite lucruri. Eu de exemplu cand am ajuns in Timisoara si am avut primul contact de mai bine de 2 ani cu "cetatenii Romaniei" m-am enervat si m-am amuzat in acelasi timp ! Si ma gandeam, bine am ajuns in tara, tara tuturor posibilitatilor. Cand ne-a intrebat "ofiterul" de la aeroport de unde venim si dupa ce i-am raspuns Canada, ne-a intrebat serios ce avem in bagaje. Domnul cu mustata si burta ne cauta de tigari, respectiv bauturi alcoolice sau chiar animale vii , ca stii cum e, nu stii niciodata ce aduc nebunii astia de canadieni. Dupa primul contact cu "oamenii legii ai aeroportului" care doar isi faceau datoria cautandu-ne de animale ascunse prin bagaje sau tigari de cel putin 5 x mai scumpe din Canada decat in Romania , ne-am bucurat la vederea fratilor nostrii. Dupa ce am incarcat masina fratelui cu de toate, am pornit la drum. Timisoara - Resita 110 km. In Canada aceasta distanta o faceam in maxim 40 de minute, pe o autostrada cu restrictii de viteza. In Romania ne-a luat o ora sa iesim din Timisoara apoi 2h sa ajungem acasa. Acasa, familia se gandea la cei mai rau, plus ca toata familia s-a strans la un loc sa ne vada. Pe drum am oprit la o benzinarie, unde ma intampina un caine maidanez ce avea lacrimi in ochi si cerea/ cersea de mancare. Mi s-a facut mila, nu stiu daca era de la emotii pentru ca ne vedeam cu familia sau de la soc, dar am plans si mi s-a facut mila de acel caine care noaptea, in mijlocul lui noiembrie nu avea un adapost si cersea de mancare. Cand am ajuns acasa familia era la fel, foarte fericita sa ne vada in sfarsit, dar totusi schimbata. Casa mea era cu mici schimbari, camera mea era la fel, insa cu mici schimbari, dar per asamblu totul era diferit. Desii au trecut doar doi ani, bunicii pareau cu cel putin 10 ani mai batrani, parintii mei la fel, sufocati parca de griji, de probleme, cu mult mai multe fire albe decat i-am lasat. Starea buna a romanului era la fel, am ras, am vorbit , legatura a revenit, insa totul era schimbat. Eu eram diferita, iar parintii mei se purtau diferit cu mine. Cand mi-am vazut bunicii, imi venea sa plang parca de nervi, frustrare si neputinta, totodata ma gandeam ca nu sunt atat de batrani incat sa fie atat de imbatraniti. Asta e viata in Romania, te imbatraneste, mereu trebuie sa duci grijile banilor cu tine, a problemelor de toate felurile. Dupa cum v-am spus cand am intrat in casa mea, m-am simtit ca o straina, totul era la fel si totusi diferit ... dupa cateva zile m-am obisnuit cu casa, cu parintii mei alaturi. In Romania am petrecut mult timp cu familia, ca pentru ei m-am dus, desii nu toata familia a fost la fel de incantata sa ma vada. In afara de parinti, bunici, restul sau cam "lepadat" de mine si sincer nu ma asteptam. Verisoara mea nu si-a facut timp in 3saptamanis a treaca pe la mine sau sa-mi raspunda la telefon.... desii statea la doua minute walking distance de mine. Cand am trecut pe la ea era busy, iar eu mai trebuia sa ajung in alta parte, asa ca i-am dat cadoul, s-a bucurat, si apoi nu ma mai sunat. Cand am reusit sa o confrunt si am intrebat-o de ce nu si-a facut timp macar o ora in aceste 3 saptamani pentru a ne vedea, de cel putin 4 luni inainte anuntate , mi-a raspuns ca doar daca vin in tara asta nu inseamna ca ea trebuie sa-si puna viata "on hold" si sa isi faca timp sa se vada cu mine. Acest raspuns vine de la o verisoara de gradul al 2-lea, tatii nostrii erau verisori primari si se vedeau cel putin odata pe saptamana. Ma durut atata de tare atitudinea ei, nesimtirea ei, incat am sters-o din lista de messanger si nu am de gand sa mai vorbesc cu ea niciodata, cu ata mai putin sa o anunt cand mai vin acasa. Eram destul de apropiate, suntem familie si acesta este raspunsul ei cand am ridicat pretentii sa ma vad cu ea. Cadoul, respectiv o geanta, un ruj, un lac de unghii si un lant , l-a acceptat fara nici o problema. In acea perioada ne-am mai vazut de 2 ori insa nu eram singure sa vorbim, sa ne povestim. Odata m-a invitat la pomana tatalui ei, unde m-am dus mai mult "fortata" de ea si de familie pentru ca nu am vrut sa merg. Iar a 2oara inainte sa plec am invitat-o pe ea si pe alti verisori, si pe fini la o pizzerie sa mai vorbim asa de ramas bun. La pizzerie a ajuns cu o ora intarziere si a plecat prima, dupa jumate de ora. Motivul ? Era obosita ! Fratele lui taicamiu a binevoit sa ne vedem pentru 5 min pentru ca trebuia sa plece, ei locuind in alt oras, pentru ca verisoara mea sa isi faca temele pentru a doua zi la scoala. Desii era vorbit sa ne vedem intr-un weekend sa iesim pe undeva, ei nu au sunat si nici nu ne-am mai vazut. Pe verisorul meu nu l-au adus sa ne vedem. Cand am intrebat de ce lucrurile au stat asa, am primit acelasi raspuns, fiecare cu viata lui, e greu, e departe, si nah nici nu am anuntat decat cu 4 luni ca vin in tara si nici nu am stat decat 3 saptamani timp in care ne puteam vedea, timp in care ar fi putut sa stea macar o zi. Chiar si asa pe verisoara mea am vazut-o pentru ca el avea treaba la Timisoara asa ca ea s-a rugat de el sa o lase si pe ea la noi sa stea cu mine daca tot merge in directia asta. Deci asta asa, ca sa intelegeti cat de multe se schimba in 2 ani de zile. Desii am vrut sa ma vad cu toata lumea, sa dau cadouri la toata lumea, multi nici nu si-au facut timp sa ma vada. Un alt exemplu bun ar fi o alta matusa de a mea, care nu si-a facut timp sa ne vedem si cand am vrut sa o vad pe mama ei, ea fiind la pat si bolnava , nu m-a lasat, ca are nevoie de odihna si nu poate primii vizite. "Familia" am gasit-o altfel decat am lasat-o in urma cu doi ani de zile. Parintii ma vedeau schimbata, mai matura, mai calculata in anumite privinte. Bunicii ma vedeau la fel, ei fiind foarte fericiti ca m-am intors si ne-am vazut sanatosi. Orasul l-am gasit murdar, extrem de inghesuit cu masini, strazi inguste, inghesuiala printre oameni, o "nebunie" de mine stiuta, insa uitata. Cand m-am dus la magazin am stricat un milion, 100 de ron, fara sa cumpar mai nimic, umpland doar o plasa cu nimicuri. Totul mi s-a parut ciudat, diferit, de la strazi, la semafoare, la oameni.... magazine inchise,unele au dat faliment, altele s-au deschis cu alta marfa si tot asa. Orasul era pustiu, nu aveai unde sa mergi daca vroiai sa strici bani, sa cheltui pe ceva. Totul mi se parea scump, de proasta calitate. In plina criza, una dintre prietenele mele foarte bune mi-a povestit ca NU mai are viata sociala. Ca desii are un job bun, la stat evident, s-a lasat de tigari ca nu isi mai poate permite, iar de iesit in oras la o teresa sau la o cafea nici nu intra in discutie pentru ca decat sa dea 6 ron pe o cafea mai bine mai pune 6ron si isi cumpara jumate de kg de cafea si isi cheama prietena/ cunostinta la ea sa bea o cafea. Mi-a povestit ca nu a mai iesit de luni in oras la cafea, la pizza si ca numai fumeaza ca nu-si permite, iar haine tot mai mult de la second hand. Inainte mergea la sala, acuma numai merge pentru ca s-a scumpit abonamentul la sala. Locuieste singura intr-un apartament cu 2 camere si mi-a marturisit ca daca nu i-ar trimite maicasa bani pe timpul iernii pentru cheltuieli nu ar fi in stare sa le achite. Daca va intrebati ce lucreaza, este economist la spitalul Judetean din Resita de vreo 10 ani. Mi-a povestit ca nimic numai este la fel ca atunci cand am plecat eu, ca numai are lumea bani, ca numai griji, ca ce bine ca am plecat si ca se bucura pentru mine ca am avut curajul sa emigrez. Va spun sincer ca mi-a parut rau de ea, ca mi-ar fi placut sa o iau in Canada in acea clipa daca era asa de simplu ...
Fiecare are alta situatie, fiecare are propria lui parere de cum stau lucrurile, dar va spun sincer ca in tara mea nu ma mai intorc decat in vizita. De la gropi pe strazi, gropi de un metru adancime de pici si mori in ele, la pisicute murdare ce tremurau pe langa tevi, la cainii ce cautau in gunoie, la copii mici ce plangeau cerand o ciocolata si mamele ii trageau de mana de langa raftul cu dulciuri, ca nu isi permitea, iar mama nu are banii cu "ea" si ca altadata nu atunci vor cumpara cioco... Sincer am vazut oameni saraci pe strazi, oameni tristi ... Resita e un oras mic, un oras industrial, care in ultimii ani a supravietuit numai din confectiile pentru femei. Acuma mai bine de jumate de femei erau plecate la munk ba in Italia, ba in Germania, Austria, Spania unde puteau si ele.... de la ingrijit de batrani, la cules de capsuni si alte alea.... Chiar si o fosta colega de facultate si totodata o foarte buna prietena a mea mergea in Austria sa ingrijeasca un batran. Ea avea bani inainte, insa acuma merge in Austria 2 luni la munca, ca apoi sa vina acasa si sa traiasca 2luni. Nu gaseste nimic de munca, decat pe salarii de mizerie ce nu poate sa isi plateasca o chirie si sa si traiasca singura din acel salariu. Asa ca nu are incotro si merge 2luni in Austria ca apoi sa traiasca 2luni in Romania... si abia abia supravietuieste acasa cu banii din Austria. Si ea fuma odata, insa a devenit un lux pentru ea... La fel ca pe cealalta prietena a mea am gasit-o cumva deprimata, plina de griji, de problema banilor, de viata , schimbata... matura prematur .... Si Canada e grea, pentru unii mai grea pentru altii mai usoara, insa ce am vazut in Romania a fost un cosmar. Oameni ce efectiv nu isi permit sa cumpere de mancare, cumpara cu bucata, gen o rosie sau 100 gr de salam ... sincer am uitat cum se duc banii ... Nu vreau sa spun cat am cheltuit in acele 3 saptamani, dar va spun sincer ca 50% din bani s-au dus pe mancare in casa, doar atata.
Dupa parerea mea asa v-a fi de acuma inainte, tinerii vor pleca din tara, iar cei de varsta a 2a sau batranii, pensionarii, vor ajunge sa moara de foame sau daca nu de foame vor murii de probleme, de grija zilelor...
In 2 ani cat timp am fost plecata, nu am vazut nici o imbunatatire in acel oras sau in acea tara, mai mult, totul mi s-a parut schimbat in rau ....
Acuma fiecare vede diferit lucrurile ....
Sa auzim numa de bine ....

5 comments:

Unknown said...

Bine zici
Si cred ca nici in urmatorii 100 de ani nu vor intervenii schimbarii prea mari tinand cont ca o sa ne conduca aceiasi sleahta de nenorociti (pardon politicieni).Abia astept sa ajungem dincolo si noi

Klaus Varahil said...

Da ai dreptate, iar cei ce vor urma la putere tot cu aceleasi intentii de a fura vin. Romanul nu se v-a invata minte niciodata. Este foarte trist pentru generatia de 20 pana la 35 de ani... fac si eu parte din ea si sincer m-a deprimat sa-mi vad prietenii renuntand la viata pentru ca nu isi permit. Daca nu imi permit sa imi cumpar un pachet de tigari la 30 de ani, atunci la naiba pentru ce muncesc sa platesc caldura si sa cumpar legume cu bucata ?! Eu recomand Canada si cu rabdare si nervi de otel veti reusii !!! Va spun de pe acuma ca ati luat decizia corecta sa emigrati si va spun un welcome prematur !
Sa auzim numa de bine

Mihai said...

asa arata trista realitate din Romania, care nu se va schimba niciodata ....
Si noi suntem in proces de emigrare (de-abia la inceput) si singurul lucru de care imi pare rau este ca nu ne-am trezit mai devreme ... oricum niciodata nu este prea tarziu (avem 30-31 ani).
Citesc cu interes blogul tau de la inceput si imi place mult cum prezinti realitatea canadiana asa cum o percepi tu ....
Iti doresc mult succes in tot ceea ce faceti (tu si sotul tau) !

Diana said...

Asta ma doare si pe mine cind merg pe acolo, sa vad animale fara stapin. Am si cules vreo doi pisoi, i-am dus la doctor, le-am gasit stapin. Asa intr-o vacanta de 12 zile.

Unknown said...

vasile:
iti citesc randurile si parca sunt eu cel care scrie - tocmai am dat un search pentru emigrare in Canada si mi-a aparut blogul tau. Foarte interesant si se vede ca experienta este autentica si ca o pui direct pe hartie.
Am 34 de ani, casatorit si o fetita de 2 doi ani. Amandoi avem studii superioare, eu chiar doctorat, lucrez la Universitate insa se pare ca nu mai merge. Sunt ca un urs in hotararea de a emigra insa toate celelate variante imi dispar in fiecare zi. Am mai trait si in Spania 2 ani inainte de casatorie, apoi m-am intors in Romania sa imi intemeiez o familie un camic - am reusit, ii multumesc Domnului ca am luat decizia de a ma intoarce, insa acum se pare ca nu mai pot. Intr-adevar, o lume atat de trista si abatuta, oarecum rea in saracia ei, nepoliticoasa si rea scolita, un peisaj tot dezolant, desi se mai face cate una-alta, o viteza prea mica in toate, mai putin in furt. Un taram fara viitor, asa incep sa il vad, sincer. Mi se strange inima gandidndu-ma ca printesa mea va trebui sa treaca si ea prin atatea si atatea incercari fara sens pe care le propune acest spatiu. Va doresc numai bine si cine stie - poate ne intalnim o data dincolo de ocean.